INCDFP INFP
  Ştiri INFP

Ştire din data de 06 Decembrie 2021
Mircea Radulian a devenit membru al Academiei Române

Prof. Dr. Mircea Radulian, cercetător științific în cadrul Institutului Națioanal de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), a primit titlul de membru corespondent al Academiei Române, Secția de Științe Geonomice.

Îl felicităm pe această cale pentru această realizare, care se bazează pe întreaga sa cariera științifică de exceptie.

După absolvirea Facultății de Fizică din cadrul Universității București, Dl. Radulian s-a alăturat echipei institutului în 1979, pe atunci Centrul de Fizica Pământului și Seismologie – CFPS. Acesta a parcurs toate treptele științifice, de la cercetător ştiinţific, în anul 1988, până la CS1 în anul 2000, după susținerea tezei de doctorat în anul 1999, obținând astfel titlul de Doctor în Științe Fizice.

Mircea Radulian a ocupat, pe rând, funcțiile de secretar științific, șef al Laboratorului de seismologie, președinte al Cosiliului Științific și director științific timp de 20 de ani în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). De asemenea, a contribuit la elaborarea strategiei la nivel naţional în domeniul Fizicii, mai ales a Fizicii Pământului şi a riscului seismic în România.

Din anul 2012 este profesor asociat la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti și conducător de doctorat încă din 2007 (12 doctoranzi).

A participat la numeroase stagii de cercetare în străinătate: Institutul de Fizica Pământului din Moscova (1984), Institutul de Fizica Globului, Paris (1991), Centrul Internaţional de Fizică Teoretică, Trieste (1993), Institutul de Geodezie şi Geofizică al Universităţii Trieste (1993, 1994, 1995), Institutul de Geofizică al Universităţii din Karlsruhe (1996, 1999, 2002, 2003), Institutul de Geofizică al Universităţii din Zurich (2003), Universitatea din Evanston-Chicago-SUA (2004), Universitatea din Columbia-Carolina de Sud-SUA (2004).

Activitatea sa științifică s-a materializat prin publicarea a 15 cărți și capitole în diferite cărți de specialitate (dintre care la 3 a fost editor/coordonator) și a 238 de articole - 99 dintre acestea fiind publicate în reviste cotate ISI. Este autorul a peste 300 de comunicări/abstracte la conferințe internaționale.

Vasta sa activitate științifică a fost apreciată, iar ca recunoștere a acesteia dl. Radulian a fost premiat cu: Premiul Ordinul naţional ”Pentru Merit” (2000), Premiul Ştefan Hepites al Academiei Române (2002), Premiul al doilea al Ministerului Educaţiei şi Cercetării la expoziţia naţională “Conceput în România – CONRO” (2004), Diploma de onoare şi medalia IFA (2020) pentru merite deosebite în întreaga activitate de cercetare şi de management ştiinţific.

A fost coordonator în 19 proiecte internaționale (COPERNICUS, CRC461, NATO, UNESCO, ILP, FP5, FP6, FP7), 21 de proiecte naționale și 5 bilaterale.

Mircea Radulian a fost și este membru în asociaţii profesionale de prestigiu (International Union of Geodesy and Geophysics (IUGG) - Comitetul Naţional Român de Geodezie şi Geofizică, Comisia Europenă de Seismologie), membru în comisii de evaluare, comitete ştiințifice de organizare al unor manifestări ştiinţifice internaţionale și în colective de redacție ale unor reviste recunoscute.

În prezent, dr. Mircea Radulian este membru al Consiliului Științific al INCDFP. Principalele domenii ale activităţii ştiinţifice sunt sursa seismică, seismicitatea, propagare undelor seismice generate în focarul din Vrancea, hazardul seismic la scară regională şi locală.

INFP


Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului

  • Înregistrare analogică de la Observatorul Seismic Muntele Rosu