INCDFP INFP
  Ştiri INCDFP

Pe 4 martie 1977, la ora 21:21 într-o seară de vineri, un cutremur cu o magnitudine Mw de 7,4 a avut loc în zona Vrancea, la o adâncime de 94 km. Pagubele provocate de acest seism au fost cele mai mari din istoria României - 1578 de persoane pierzându-și viața, dintre care 90% în București.

La 45 de ani de la acest cutremur, Prof. Dr. Mircea Radulian, Dr. Mihaela Popa și Dr. Dragoș Toma-Dănilă (cercetători științifici în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului) împreună cu Dr. Doru Delion (vicepreședintele Academiei Oamenilor de Știință din România) vă invită alături de invitații lor la o discuție despre contextul și lecțiile furnizate în domeniul seismologiei și ingineriei seismice. Cu acest prilej va fi lansat și mini-documentarul „Cutremurul vrâncean din 4 martie 1977”, precum și aplicația „Riscul seismic al Bucureștiului”. Subiectele de discuție vor face referire la:

  • înregistrările seismice din 1977, dezvoltarea rețelelor seismice și modalități de exploatare a datelor;
  • nivelul de înțelegere a zonei seismice Vrancea;
  • nivelul pagubelor în București și restul țării;
  • evoluția codurilor de proiectare seismică;
  • hazardul și riscul seismic în zilele noastre;
  • modalități de reducere a riscului seismic.

Date de conectare:

Agendă:

18:00 - 18:10 - Cuvânt înainte: INCDFP, AOSR
18:10 - 18:40 - Vizualizarea în premieră a documentarului „Cutremurul vrâncean din 4 martie 1977”
18:40 - 19:30 - Invitați speciali, rememorând cutremurul din 1977, implicațiile acestuia și perspectivele de reducere a riscului seismic
19:30 - 20:00 - Întrebări și comentarii din partea publicului

Contact organizator:

Toma-Dănilă Dragoș: toma@infp.ro, 0722698438

Vezi varianta PDF

INFP


Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului

  • INCDFP
  • EPOS-RO