INCDFP INFP
  Ştiri INCDFP

Turul ghidat „Bucureștii și Cutremurele” (2 martie 2025) – lecțiile cutremurelor din 1940 și 1977

Înscrie-te aici

Cutremurul vrâncean din 4 martie 1977 (magnitudine 7,4 Mw, 94 km adâncime) a provocat cele mai mari pierderi seismice din istoria României. 90% dintre victime au fost în București, în principal din cauza prăbușirii parţiale sau totale a 32 de clădiri. Unde erau acestea sau unde încă mai sunt? De ce s-au prăbușit? Care a fost influența cutremurului din 10 noiembrie 1940? Ce lecții au fost sau nu învăţate după cutremur? Orașul este în continuare plin de clădiri vulnerabile seismic - le vom vedea pe câteva dintre ele. Ce soluţii există pentru punerea acestora în siguranţă? Cât de mare este nivelul actual al riscului seismic și ce se face sau nu pentru reducerea acestuia?

Alătură-te unui tur special, pentru a primi răspunsuri pertinente la aceste întrebări, a vedea orașul dintr-o nouă perspectivă și a fi mai #pregatitlacutremur. Turul are loc în cadrul Săptămânii Protecției Civile. Echipa de ghizi a acestei ediții este formată din:

  • Dr. Dragoș Toma-Dănilă, cercetător în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Organizator principal: contact - toma@infp.ro
  • Drd. Ing. Alexandru Țigănescu, cercetător în cadrul INCDFP și student doctorand în cadrul Universității Tehnice de Construcții din București (UTCB)
  • Cristi Radu, povestitor urban care explorează, documentează și promovează din 2007 Bucureștiul (pagina de Instagram). Membru în Rezistența Urbană
  • reprezentanți din partea Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), care vă va ghida și cu privire la procesul de evaluare și consolidare a clădirilor din București, cu ajutorul Primăriei Municipiului București
  • reprezentanți din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU - Direcția Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, Serviciu Protecție și Reziliența Comunităților) și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București - Ilfov (ISUBIF - Serviciul Formarea și Educarea Populației)
  • Ing. Ioana Claudia Tomescu, din partea Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS)

CÂND? Pe 2 martie 2025, de la ora 11:00. Turul durează trei ore.

PUNCT DE ÎNTÂLNIRE. Statuia lui Ion Heliade Rădulescu din Piața Universității. Încearcă să ajungi cu 10 minute înainte de ora de începere. Turul se va încheia în Piața Romană.

PARTICIPANȚI. Grupul se constituie din persoanele care se prezintă la punctul de întâlnire până la ora începerii turului, cu rezervare prealabilă. Numărul de participanți va fi restricționat, datorită condițiilor de pe teren, la 100 de persoane. Vârsta minimă recomandată este de 14 ani.

! CUM TE ÎNSCRII? Completează formularul de pe https://forms.gle/7KnfinGju52xG1J46 și vei primi un email de confirmare. În cazul nu mai poți ajunge la tur, te rugăm să ne anunți la toma@infp.ro Datele vor fi ținute confidențial.

COSTURI. Turul este oferit gratuit. Donațiile pentru promovarea inițiativei sunt însă apreciate. Participanții vor primi gratuit materiale de informare cu privire la modalități practice de reducere a riscului seismic și linkuri utile.

! IMPORTANT. Îmbracă-te cu haine groase - vom sta numai afară pe durata turului! În funcție de condițiile meteo sau alte motive, tururile pot fi anulate sau amânate, situație care se va anunța, inclusiv pe adresa de email furnizată. Verifică periodic site-ul INCDFP și tab-ul "Discussion" din evenimentul de pe Facebook.

INFP


Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului

  • INCDFP
  • Resurse Educationale
  • EPOS-RO